In cadrul poroiectului „Promovarea valorilor europene
culturale, civice şi sportive în rândul tinerilor din comunităţile
transfrontaliere”, finanţat din fonduri PHARE CBC 2004 România
– Ungaria au avut loc 3 dezbateri temetice pe diferite subiecte, dezbateri
la care au fost implicati tineriii din cele doua comunitati.
In data de 30 iunie 2007, în Sala
de şedinţe a Primăriei Nădlac, a avut loc dezbaterea „Rolul
tinerilor în societatea civilă europeană – promovarea participării acestora
la deciziile legate de dezvoltarea socială, culturală şi economică a comunităţii
locale”
In data de 25 iulie 2007, în Sala
de şedinţe a Primăriei Oraşului Totkomlos, a avut loc dezbaterea „Sărăcia
şi subdezvoltarea culturală, factori de risc în păstrarea identităţii naţionale
şi coeziunii interetnice a tinerilor”
In data de 05 septembrie 2007, în
Sala de şedinţe a Primăriei Oraşului Nădlac, a avut loc dezbaterea „Sportul
valoare educativa - ferment al identitatii popoarelor”
|